loader image
Prăjitură sau înghețată
Știați că locuitorii unei comune din România organizează la început de toamnă un Festival al Fructelor de Pădure? Este un eveniment cultural și gastronomic, un omagiu adus naturii pentru bunătățile pe care ni le oferă.

Fructele naturii sau fructele de pădure, sunt viu colorate, pline de vitamine și oamenii se bucură direct de culegerea lor. Datorită proprietăților lor foarte apreciate pentru sănătate, în ultimii ani au pătruns puternic în România cu plantații de arbuști fructiferi precum mure, afine, zmeură, coacăze. Fermierii se preocupă de cultivarea și îngrijirea lor.

Tu recunoști fructele sălbatice ale pădurii? Faci diferență între fragi, mure și zmeură? Știi ce sunt coacăzele? Ai gustat vreodată afine? Dacă știi să răspunzi la aceste întrebări poți deveni o călăuză pentru cei care nu știu sau n-au avut vreodată ocazia să le culeagă din pădure. Misiunile din această serie “Bunătățile naturii” te vor ajuta să regăsești valoarea unor lucruri de care să te bucuri alături de familie și prieteni.

Mai multe detalii

Pentru provocarea de azi poate vei avea nevoie de ajutorul unui adult. Asigură-te că bunica, mama sau o mătușă sunt disponibile pentru ora la care veți face activitatea. Alegeți împreună o rețeta de prăjitură sau înghețată cu fructe de pădure. Pregătiți ingredientele și urmați pașii din rețetă conform indicațiilor.

Dă la cuptor sau la congelator produsul obținut și savurați-l împreună cu invitații daca v-a ieșit rețeta! Dacă ești singur acasă mănâncă fructele de pădure proaspete și pune la frigider ce a mai rămas. Daca ai găsit la congelator o cutie cu înghețată , pune-ti într-o cupă doua, trei linguri de înghețată, completează după gust cu o lingură de dulceața sau frișca și ornează cu fructe de pădure! Sigur te vei simți minunat după acesta experiență! Poftă bună!

Fă o poză desertului realizat de tine și notează și rețeta, ca să știi data viitoare cum să refaci experiența. 

Încarcă materialele doveditoare într-un folder online sau descrie experiența într-un caiet-jurnal.

[categories]
Seria de activități din “Bunătățile Naturii” a fost realizată de către Asociația Prietenii Bârnovei.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.