loader image

Amenajarea naturii

Ecoturismul se axează pe experiența directă și personală în natură, se desfășoară în cea mai mare parte în cadrul naturii și se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice și culturale ale acesteia. Natura este fermecătoare dacă știm să o ascultăm, să o vedem, să ne lăsăm îmbrățișați de liniștea și splendoarea ei, în orice anotimp, în orice zonă a țării. Nu trebuie să călătorim prea departe, nu trebuie să căutăm obiecte spectaculoase, trebuie doar să ne punem “ochelarii” și predispoziția potrivită.

Activitatea face parte dintr-o serie de activități dedicate reconectării cu natura – Împărtășim bucuria naturii.

Mai multe detalii
Activitatea valorifică elemente din natură pentru a ilustra diverse situații de organizare a mediului natural. Activitatea are ca scop conștientizarea nevoii de protejare a mediului natural, dar și conștientizarea unor probleme de mediu cauzate de om.

Într-un spațiu natural cunoscut (de preferabil, în grădină sau livada) alege două parcele de aproximativ 4 metri pătrați fiecare (un pătrat de aproximativ 4 pași pentru fiecare latură). În fiecare perimetru ales sunt foarte multe elemente naturale, pe care, de obicei, nu le băgăm în seamă (crenguțe, pământ, iarbă, frunze uscate, flori, fructe etc.).

Pe una dintre parcele, doar cu elementele naturale pe care le găsești la îndemână, amenajează un sat sau o parte a satului organizat în viziunea unei fundații care activează pentru conservarea naturii sau a unei familii de țărani tradiționali.

În cealaltă parcelă, doar cu elementele naturale pe care le găsești la îndemână, amenajează un sat sau o parte a satului în viziunea unei dezvoltator imobiliar, sau a unei familii de proprietari de la oraș sau a unor patroni de firmă (la alegere, desigur).

Dă-ți un timp de aproximativ 15 min pentru fiecare reprezentare și fii cât mai creativ poți. Când ai terminat, fotografiază lucrarea din mai multe unghiuri. Salvează imaginile într-un folder al proiectului și fă o prezentare în fața colegilor de la școală, susținând diferența între un spațiu care pune accent pe protejarea mediului și unul care pune accent pe folosirea lui excesivă.

Încărcaţi materialele doveditoare într-un folder online sau descrieți experiența într-un caiet-jurnal.

[categories]

Seria “Împărtășim bucuria naturii” este inspirată de cartea cu aceeași nume, scrisă de Joseph Cornell și tradusă în limba română de Asociația Mioritics.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.