loader image
Dacă avem grijă de natură, natura are grijă de noi…
Beliș, Cluj

În zonele umede din România, mai ales în zona montană şi deluroasă a Carpaților, întâlnim adesea un mediu de viață caracteristic denumit turbărie. Din punct de vedere științific, turbăria este un mediu de viață caracterizat printr-un teren umed mlăștinos, acoperit cu vegetație, fiind formată într-o depresiune de teren, fără scurgere, pe care se adună şi stagnează apa într-un strat subțire, deseori nepermanent.

În comuna Beliș (jud. Cluj), din Parcul Național Apuseni, pe o asemenea turbărie se află o arie protejată, o rezervație botanică numită Molhașul Mare de la Izbuc. Aici, printre jnepeni, diverse specii de rogoz și covoare groase de mușchi lucesc oglinzile întunecate ale ochiurilor de apă – limpezi și adânci, unele de până la 7 metri. Dacă avem noroc, aici putem găsi și planta insectivoră „roua cerului”.

Pentru toate aceste atracții turistice, împrejurimile comunei Beliș sunt ideale pentru drumeții și pentru petrecerea timpului în aer liber, o ocazie minunată de a cunoaște natura.

Această activitate face parte dintr-o serie numită România Remarcabilă, inspirată din patrimoniul a 11 localități rurale care fac parte din prima rețea care atribuie patrimoniului și culturii rolul de motoare ale dezvoltării rurale și regionale.

Mai multe detalii
Misiunea aceasta este despre o incursiune în acest mediu de viață, denumit turbărie.

Pasul 1. Descarcă fișa de la pagina 22 și parcurge labirintul din imagine colorând diferit fiecare din cele patru elemente prezente (apă, rogoz, jnepeni, mușchi).
Pasul 2. Caută în biblioteca școlii, pe internet, sau cu ajutorul cadrelor didactice informaţii despre caracteristicile unei turbării și notează-le în jurnal.
Pasul 3. Încearcă să identifici câteva plante protejate din vecinătatea satului tău, sau din țara noastră și desenează-le.
Pasul 4: Păstrează desenele din caietul-jurnal și adaugă plante și animale protejate pe măsură ce le descoperi.

Încarcă o fotografie cu una dintre plantele sau animale protejate identificate de tine, în folderul tău online.
BiodiversitateMicJumătate de ziFără facilitare

Seria „România Remarcabilă” a fost realizată de către Centrul Cultural Clujean în cadrul proiectului cu același nume. Mai multe despre proiect poți găsi aici.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.