loader image
Metale prețioase
Bucium, Alba
În Munții Apuseni se află cele mai bogate mine de aur din România, exploatate încă din Antichitate. Se spune că tezaurul regilor daci provenea tot de pe aceste meleaguri, iar romanii au exploatat și ei, timp de peste doua secole și jumătate, aurul Apusenilor. În general, aurul ajunge aproape de suprafața planetei în urma unor erupții vulcanice, amestecat în magma venită din măruntaiele Terrei. Spre exemplu, zăcămintele aurifere din Apuseni au fost împinse spre suprafața planetei în urma unor erupții vulcanice care au avut loc în urmă cu zeci de milioane de ani, pe vremea dinozaurilor.

În zona auriferă a Apusenilor, localitatea Bucium se bucură de o faimă aparte, locuitorii comunei fiind urmașii minerilor buciumani care secole la rând au scobit după aurul munților. Trăiesc într-o lume aparte, o țară de piatră și de aur care funcționează după reguli proprii, păstrate cu sfințenie.
În apropierea comunei Bucium, pe Dealul Vâlcoi, arheologii au descoperit patru inele din aur, datând din epoca bronzului și care sunt în prezent expuse la Viena, la Kunsthistoriches Museum.

Această activitate face parte dintr-o serie numită România Remarcabilă, inspirată din patrimoniul a 11 localități rurale care fac parte din prima rețea care atribuie patrimoniului și culturii rolul de motoare ale dezvoltării rurale și regionale.

Mai multe detalii
Misiunea aceasta este despre cunoașterea metalelor din care sunt confecționate obiectele din jurul nostru.

Pasul 1. Alege trei obiecte din metal din casa, sau curtea ta și întreabă-ți părinții, sau bunicii care e numele metalului din care e confecționat fiecare obiect.

Pasul 2. Întreabă-ți părinții, bunicii, învățătorul, sau profesorul care sunt cele mai valoroase metale prețioase și caută imagini cu obiecte confecționate din acestea.

Pasul 3. Încearcă să realizezi din resturi găsite în casa, sau curtea ta un obiect pe care să îl faci cadou cuiva drag ție.

Fă poză cu obiectul realizat și încarc-o într-un folder online.

ArhitecturăMicJumătate de ziFără facilitare

Seria „România Remarcabilă” a fost realizată de către Centrul Cultural Clujean în cadrul proiectului cu același nume. Mai multe despre proiect poți găsi aici.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.