loader image

Stea decorativă de Crăciun

Da da….încep să se audă zurgălăii și colindele parcă răsună în fundal, semn că nu mai este mult și vine Crăciunul.

Odată cu colindele, se deschide și sezonul cadourilor și știm cu toții cât de dificil este să alegi ceva inedit pentru a fi dăruit cu ocazia acestor deosebite Sărbători de iarnă. Să nu te simți descumpănit. Șirul provocărilor de Crăciun au rolul de a te ajuta în acest sens, așa că înveselește-te, nu te descuraja și pregătește-ți degetele pentru ce urmează.

Te invităm să înveți cum să creezi singur, ornamente, ghirlande și alte obiecte tematice, care dau o notă deosebită de creativitate cadourilor tale.

Fii unul dintre spiridușii din echipa noastră și alătură-te inițiativei de a sărbători mai deosebit aceste Sărbători minunate.

Spor la treabă și Crăciun fericit!!! 🎅 💝 🎅

Mai multe detalii

Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi pentru a creat o stea cu tematica Crăciun:

1. Cumpără sau strânge toate materilele necesare pentru a realiza accesoriile pentru ornamentul stea de Crăciun: panglică de cânepă, ață de cânepă. zurgălăi, pistol cu silicon, rezerve de silicon, etc

2. Mergi în natură și culege 5 crenguțe de mesteacăn cu dimensiuni egale (lungime de minim 25 cm și un diametru de 0,7 cm), conuri mici și crenguțe de brad.

3. Leagă crenguțele la capete, folosind ața de cânepă, astfel încât să formezi o stea. Aplică și puțin silicon peste fiecare legătură.

3. Taie o bucată de panglică de cânepă și aplic-o de jur împrejurul interiorului stelei în așa fel încât să formezi o bază. Lipește-o la capete pentru susținere.

4. Adaugă elementele decorative pe baza de cânepă: crenguțe, conuri, zurgălăi, ce dorești tu.

5. Pune și agățătoarea de ața cânepă pentru a putea prinde steluța în cui.

Gata. Ai realizat o stea decorastivă de de Crăciun.

Fă o poză cu ornamentul tău și salvează-o într-un folder online.
MediuJumătate de ziCu facilitare

Linkuri utile:

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.