loader image
La poveşti cu un meşter popular

Comunitatea, grupul de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune, are un rol esenţial în existenţa fiecăruia dintre noi. Ca urmare, este foarte important să cunoaştem comunitatea în care trăim, să-i descoperim comorile şi să le facem cunoscute şi altora.

O metodă extrem de atractivă de cunoaştere a comunităţii este vânătoarea de comori, adică parcurgerea unor puncte de control, pentru a descoperi patrimoniul cultural local. Participând la vânătoare vă veţi distra învăţând despre comunitatea voastră, veţi descoperi şi veţi promova comorile comunităţii, adică oamenii valoroşi, produsele şi serviciile autentice ale acesteia, veţi face fotografii, video-uri, veţi crea galerii audio-video virtuale, veţi explora comunitatea folosindu-vă toate simţurile (vizual, auditiv, tactil, olfactiv, gustativ).

Vânătoarea pe care v-o propunem are 10 puncte de control şi pentru a le parcurge, puteţi face echipe de câte 2 membri, fiecărei echipe revenindu-i câte un punct de control. Puteţi parcurge câte de puncte de control doriţi, iar, în cazul în care le parcurgeţi pe toate, veţi realiza proiectul Vânătoarea de comori.

Mai multe detalii

Meşterii populari sunt oameni care creează produse autentice, după reţete vechi de când lumea şi transmise din generaţie în generaţie.

1. Pentru a vă face o idee despre meseriile practicate de oamenii din popor din ţara noastră, puteţi accesa portalul Meșteri Populari.

2. Reveniţi apoi la comunitatea voastră, povestiţi cu bunicii, părinţii sau vecinii voştri şi aflaţi ce meşteri populari trăiesc alături de voi!

3. Luaţi legătura cu unul dintre aceştia şi stabiliţi o întâlnire (ţinând cont de regulile impuse de pandemie)! Faceţi-i o fotografie meşterului, cu permisiunea acestuia!

4. Povestiţi cu meşterul, luaţi-i un interviu şi întrebaţi-l care sunt criteriile care trebuie respectate pentru a crea un produs autentic, specific zonei, un produs care să nu fie kitsch. 

Încărcaţi materialele doveditoare într-un folder online sau într-un caiet-jurnal.

[categories]

Linkuri utile:

Seria „Vânătoarea de comori” a fost dezvoltată în cadrul proiectului GreenIMPACT și folosită ulterior de peste 30 de profesori și învățători în VIAȚA la țară, sezonul de iarnă, cu PEPCO România.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.