loader image
Cercei atârnei
Produsele și conceptul hand made există de când a început omul să meșterească prin gospodărie sau în jurul acesteia. Încă din cele mai vechi timpuri am folosim elementele din natură pentru a ne înfrumuseța sau împodobi ținutele.

Odată cu Revoluția Industrială, a apărut conceputul de producere în masă, iar procesul de fabricație a bijuteriilor a fost tehnologizat. Deși conviețuiesc ambele modalități de creare a accesoriilor (manual și tehnologizat), în ultimii ani bijuteriile îndeletnicite manual au căpătat o valoare aparte.

Cum nouă ne place educația în natură, ne-am gândit să schimbăm perspectiva și să punem natura în bijuterii. Astfel îi subliniem valoarea și sub o altă formă.

Te-am făcut curios?
Haide să vedem ce putem crea împreună!!!

Mai multe detalii
De obicei ne petrecem timpul în natură fără a remarca cât de frumoasă este ea, în cele mai mici detalii. Pentru că o iubim și o purtăm în suflet la orice pas, ne-am gândit să facem cumva să o purtăm și fizic cu noi, în fiecare zi. Așadar, haideți să dezvăluim cum ne putem simți în comuniune cu natura, dar și să îi slăvim și apreciem frumusețea în public.

Iată ce resurse sunt necesare pentru a putea crea cercei, folosind elemente din natura înconjurătoare: tortițe cercei, tije metalice, dopuri silicon, pistol de lipit cu silicon, rezerve batoane de silicon, clește cu 3 funcții, lac incolor de piatră – doar dacă alegi să lucrezi cu piatră..

Pași de urmat:

1. Cumpără materialele necesare pentru confecționarea cerceilor, enumerate mai sus. Recomandăm această sursă: https://www.decohobbyart.ro

2. Ieși în natură și caută conuri mititele, pietre, alte elemente care îți par interesante și ar putea reprezenta interes devenind cercei în urechile tare. Ține cont ca acestea să formeze perechi, să nu fie prea grele, dar și să fie asemănătoare la dimensiuni și culoare. Dacă ai les conuri, du-le acasă și lasă-le să ”înflorească”. Vei vedea că ele se deschid mai mult după câteva zile de șezut în casă. Dacă ai ales pietre, du-le acasă, spală-le și lasă-le la uscat.

3. Începe dibăcia. Cu ajutorul pistolului cu silicon, lipește tijele metalice de elementele din mediu înconjurător alese, folosind capetele de tije care nu au bucle. Lasă-le să se usuce peste noapte.
Dacă ai ales să lucrezi cu pietre, după ce s-a uscat lipitura cu silicon, lăcuiește-le.

4. Cu ajutorul cleștelui, atașează tortițele de bucla tijelor metalice. Adaugă și dopurile de silicon. Gataaa….ai creat o inedită pereche de cercei atârnei.
Cutia de ambalaj este opțională, dar cu siguranță are efect atunci când dăruiești bijuteria.

5. Oferă cerceii cadou sau crează o colecție întreagă și strânge fondurile primite la schimb pentru a contribui la realizarea unui proiect comunitar.

Fă o poză cu perechea ta de cercei și salvează-o într-un folder online.
[categories]

Linkuri utile:

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.