loader image

La Rășinari, cocoșii cântă de mici

Când au lansat, în 2018, broșura „Circuitul stânelor păstorești din Munții Cindrel”, copiii din clubul GreenIMPACT Cocoșul de munte Rășinari nu-și imaginau că în 17 decembrie 2020 vor fi vedetele unei gale neobișnuite, organizată pe Zoom. Și nici că primul lor proiect în folosul comunității va fi considerat cel mai bun dintre 22 de propuneri venite din șase țări – Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, România, Serbia și Slovacia.
Cocoșul este un animal mândru, „care-și ridică creasta să fie vizibil … Așa suntem și noi, rășinărenii”, explică profesoara Ileana Dămean care, împreună cu colega sa, Alexandra Bega și sprijinită de Fundația Noi Orizonturi, a înființat și coordonează un club de inițiativă comunitară pentru tineri la Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” din Rășinari. Fiind situat în zonă cu destinație ecoturistică, misiunea clubului a fost, încă de la început, promovarea patrimoniului local. În această idee au ales copiii numele clubului (cocoșul de munte e specific zonei, parcul natural Cindrel) dar și pentru a reînnoda o tradiție – la școală a existat, în trecut, o asociație sportivă care purta numele „Cocoșul de munte”.

Clubul a fost înființat în ianuarie 2018, iar la început de iulie copiii lansau primul proiect făcut în folosul comunității: broșura „Circuitul stânelor păstorești din Munții Cindrel”, care spunea povestea păstorilor din zonă și conținea cântece păstorești, preluate din celebra lucrare „Nunta ciobănească”, rețete culinare păstorești din zonă, și o hartă a stânelor ce pot fi vizitate și care ofereau turiștilor posibilitatea de a lua parte la activități specifice, de a degusta produse tradiționale, de a descoperi viața la stână cu toate frumusețile, dar și greutățile ei. „Este un proiect unic în țară, născut din ideea de a valorifica una dintre cele mai vechi și mai frumoase îndeletniciri ale locuitorilor Rășinariului, păstoritul”, spuneau atunci membri clubului, în invitația la lansare.

Reacțiile de apreciere pe care le-au primit atunci i-au încurajat pe copii să planifice și alte proiecte. Unul dintre ele, „Azi la noi e sezătoare”, organizat cu scopul de a promova tradiții, obiceiuri și meșteșuguri, a ajuns chiar la ediția a doua, în februarie 2020, înainte de declararea pandemiei de coronavirus.

Însă copiii nu s-au lăsat nici în pandemie. Astfel, în octombrie 2020, au lansat un joc virtual de explorare a localității natale, pe care l-au numit „Deschide porţile spre legende răşinărene”. Scopul principal al proiectului a fost și de această dată promovarea valorilor culturale cu care atât tinerii, cât şi restul locuitorilor comunei Rășinari se mândresc. Practic, o dată cu lansarea acestui joc, oricine ajunge în Rășinari poate face un tur mai altfel al localității, cu respectarea regulilor de distanțare, dacă descarcă gratuit aplicația Questo pe telefonul mobil.

„Promovarea comorilor locale este principalul scop al acestor tineri. Împreună cu profesorii care îi îndrumă zilnic în demersurile lor, copiii au decis că e momentul să se adapteze vremurilor fie şi când vine vorba despre farmecul şi naturaleţea unui sat tradiţional românesc. Nu-şi pierde cu nimic din tradiţionalul său Răşinariul dacă promovarea sa în rândul turiştilor se realizează şi prin mijloace moderne, din contră, este cu atât mai atractiv cu cât se îmbină plăcut tradiţionalul cu modernul”, spune la momentul respectiv Ileana Dămean.

Și chiar dacă acum își desfășoară întâlnirile de club online, copiii nu s-a oprit din a gândi proiecte. „În curând dăm drumul unui concurs de cultură generală în mediul online, pregătim un super proiect cu expoziții foto vechi pe străzile din sat, ne pregătim de Paști”, spune Ileana. Iar activitatea copiilor nu a scăpat neobservată de autorități și de oamenii din sat, care au realizat că și dacă sunt mici, rășinărenii se pot cocoța pe gard pentru a-și expune cu mândrie creasta.

Articol realizat de Elena Nicolae

GreenIMPACT este programul de învățare în care tinerii (13-18 ani) dezvoltă competențe necesare într-o destinație ecoturistică participând la activități de explorare a patrimoniului local și de planificare de proiecte de valorizare a lui în activități benefice ecoturismului. Proiectele tinerilor primesc finanțare pentru a-le pune în practică, contribuind astfel direct la valorificarea patrimoniului local. Romanian American Foundation este, din 2016, partenerul strategic al Fundației Noi Orizonturi pentru dezvoltarea programului Green IMPACT.