loader image
Călătorie în istorie
Valea Viilor, Sibiu

Transilvania este renumită pentru cele peste 160 de biserici fortificate, a căror istorie începe în Evul Mediu. Fortificația, sau zidul de apărare este o construcție de piatră care are rol de protecție în cazul unui atac militar. De-a lungul timpului, fortificațiile au fost întărite și extinse, multe dintre ele păstrându-se până astăzi, constituind un peisaj unic în lume, mai ales prin densitatea și varietatea lor.

Biserica din localitatea Valea Viilor, din județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIV-lea, iar pentru a proteja comunitatea de atacurile mongole de la începutul secolului al XV-lea, a fost ulterior împrejmuită cu ziduri de apărare, cu metereze și guri de aruncare care se înalță la 7 metri deasupra solului.

Pentru că așezarea era pe graniță, iar țara era mereu atacată de cumani (populație antică migratoare), regele a întărit biserica cu turnuri și ziduri, a construit cămări pentru alimente și pentru obiectele de valoare ale oamenilor din sat și a adus de peste mări și țări, pentru a locui aici, un popor germanic – sașii. Harnici și pricepuți în toate meșteșugurile necesare, sașii au făcut ca așezarea să înflorească, iar ca apărători a chemat… cavalerii teutoni.

Această activitate face parte dintr-o serie numită România Remarcabilă, inspirată din patrimoniul a 11 localități rurale care fac parte din prima rețea care atribuie patrimoniului și culturii rolul de motoare ale dezvoltării rurale și regionale.

Mai multe detalii
Misiunea aceasta este despre o călătorie în istorie.

Pasul1. Privește cu atenție imaginile bisericii fortificate din Valea Viilor și identifică elementele caracteristice.

Pasul 2. Încearcă să afli de la părinții și bunicii tăi, sau de la oamenii din sat care este cea mai veche construcție din localitatea ta.

Pasul 3. Fă o poză cu această construcție, având grijă să surprinzi toate detaliile de arhitectură (ziduri, ferestre, uși, acoperiș etc.) și desenează aceste elemente pe fișa pe care o descarci de la pagina 46.

Pasul 4. Află care e povestea ei și noteaz-o într-un jurnal.

Pasul 5. Păstrează desenele din caietul-jurnal și adaugă informaţii noi și interesante pe măsură ce le descoperi.

Încarcă fotografia fișei desenate de tine în folderul tău online.
[categories]

Seria „România Remarcabilă” a fost realizată de către Centrul Cultural Clujean în cadrul proiectului cu același nume. Mai multe despre proiect poți găsi aici.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.