loader image

Deschide noi orizonturi copiilor din comuna ta!

Primăriile alocă fonduri pentru administrarea școlii din localitate, dar pot face mai mult: se pot implica în strategia de dezvoltare a generațiilor următoare de locuitori ai satului/comunei.

Susține activitățile educative din școală, bibliotecă, centru cultural și de tineret și oferă-le oportunitatea participării la Clubul Meseriilor Rurale!

Un exemplu care ne inspiră:

Primăria din Baru a devenit partener al Noi Orizonturi în 2018, atunci când în localitate s-a deschis un club de inițiativă comunitară pentru tineri, GreenIMPACT, devenind chiar gazda activităților lor săptămânale. În 2020, susținerea primăriei s-a extins și asupra organizării taberei de vară „VIAȚA la țară”, oferind, printre altele: spațiile pentru activitățile cu copiii, transportul zilnic al acestora din satele de reședință în zonele de activitate de tabără, cazare și masă pentru animatorii din tabără care au susținut activitățile cu copii.

Ce aduce un Club al Meseriilor Rurale la tine în comunitate?

Dă ”viață” satului, completând constant posibilitățile de dezvoltare, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.

Pune “răsaduri” și crește rădăcini puternice și sănătoase. Când copiii petrec timp descoperind și punând în valoare comorile pe care le au în satul natal, devin mândri de ceea ce au acasă.

Crește meseriași - tineri care înțeleg valoarea unor meserii care, chiar dacă nu sunt larg răspândite, au cerere și apreciere pe piața muncii.

Adaugă valoare pentru comunitate și turiști. Suveniruri create de copii, șezători organizate ca pe vremuri dar cu transmitere pe canale de socializare, prezentări noi ale unor obiective turistice, sunt produse posibile ale unui Club de Meserii Rurale.

Un exemplu care ne inspiră:

În Panaci, județul Suceava, copiii au decolmatat și amenajat 17 izvoare de apă minerală lăsate în paragină, iar Primăria s-a implicat activ în această inițiativă, mobilizând întreaga comunitate alături de tineri. Rezultatul l-a făcut pe primar să realizeze potențialul turistic pe care îl are comuna și a decis să construiască brandul localității în jurul izvoarelor. Imaginați-vă bucuria și mândria copiilor din Panaci după ce Administrația locală a instalat la intrarea în comună harta care-i ghidează pe turiști către izvoare, cu urarea: Bine ați venit în Tărâmul Izvoarelor!

Esti Primar?
Cum poți să te implici:

E

Asigură un spațiu accesibil și primitor pentru activități

E

Acoperă deplasările copiilor la evenimente regionale sau schimburi de experiență

E

Oferă recunoaștere adulților care se implică

E

Conectează copiii cu specialiști, personalități de la care au ce învăța

E

Păstrează mereu o ușă mereu deschisă pentru sfaturi și încurajări

Atunci când susținerea devine un parteneriat în care vocea copiilor este ascultată, comunitatea întreagă câștigă.

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.