loader image
Cum pui pui în incubator

Viața este minunată și aduce o împlinire inexprimabilă atunci când chiar noi ne aducem aportul în apariția acesteia. Ceea ce simți când începi un astfel de proiect și când ajungi să înțelegi că o viață depinde de contribuția ta, nu se poate explica și transmite ca simțire altcuiva.

Din acest motiv, vă provocăm să experimentați personal aceste trăiri și să le împărtășiți și altora. Dar ce modalitate mai bună puteam găsi decât cea prin care vă provocăm să fiți chiar voi ”mămici” de puișori.

IMPORTANT:
Această activitate nu este o joacă și trebuie tratată cu maximă seriozitate.
Țineți cont că dați viață unor ființe care au nevoie ulterior de o casă în care să fie îngrijire, ocrotite și tratate cu iubire.
Nu realizați această provocare dacă nu sunteți 100% siguri că puteți oferi cuiva puișorii să îi crească până la maturitate sau vă puteți ocupa chiar voi de îngrijirea lor.

Mai multe detalii
Ce avem nevoie: incubator cu afișaj electronic al temperaturii; 45-55 de ouă de găină – provenite din familii de 5-6 găini + 1 cocoș. Astfel viabilitatea ouălor este sigură.

Pași de urmat:

– incubatorul se spală bine, se dezinfectează cu spirt apoi se clătește cu apă din belșug. Se pornește cu 24 de ore înainte de a așeza ouăle.

– ouăle care se vor pune la incubat trebuie ținute la temperatura camerei – nu se vor pune la frigider . Nu trebuie să fie mai vechi de 7 zile.
– cu un creion sau o carioca se fac semne pe ou: o linie pe o parte, 2 linii pe partea opusă – vor folosi când vom întoarce ouăle.

– turnăm apă în incubator astfel încât să se umple canalul exterior. Așezăm grătarul iar pe acesta vom așeza cu grijă ouăle. Primele 3 zile și ultimele trei zile, ouăle nu se întorc.

– Începând din ziua a 4 a, întoarcem ouăle de două ori pe zi, dimineața și seara (O liniuță deasupra seara, două liniuțe – dimineața). Ne-ar fi de folos un tabel în care să însemnăm de fiecare dată când întoarcem ouăle.

– verificăm și completăm zilnic apa din canalul exterior;

– perioada de incubație la ouăle de găină este de 21 de zile. În ziua 18 umplem cu apă și canalul interior, deoarece eclozarea necesită o umiditate mai mare. Tot în această zi încetăm să mai întoarcem ouăle.

– începând din ziua 20, puișorii vor începe să iasă. Ii vom ține în incubator până se usucă complet (12- 14 ore) . Îndepărtarea cojilor de ouă și scoaterea puișorilor trebuie făcute repede, pentru ca temperatura din incubator să nu coboare prea mult deoarece ar dăuna puilor ce urmează să iasă.

– puișorii se așază într-o cutie sau cușcă, la căldură (putem folosi un bec de încălzire cu infraroșu), până când îi vom scoate pe toți. Abia apoi pot fi mutați într-un spațiu special amenajat.

– pe perioada incubației, trebuie să ne documentăm cu privire la spațiul în care putem crește puișorii, hrana și apa care le este necesară.

Fă câteva fotografii cu întreg procesul și păstrează-le într-un folder online.

BiodiversitateFoarte mareCu facilitareMai multe zile

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.