Povestea începe cu dorința unor profesori de a oferi elevilor lor o altfel de educație. Mirela Verdeșescu – profesor de istorie și geografie, și Alexandru Verdeșescu – profesor de limba română și religie, au urmat în 2017 cursurile de educație prin experiență oferite de Fundația Noi Orizonturi și s-au înscris în programul Green IMPACT, care își propunea deschiderea unor cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri exclusiv în zone cu destinație eco turistică. Scopul acestor cluburi era de a promova patrimoniul local și eco-turismul cu ajutorul proiectelor de învățare prin serviciu în folosul comunității.
“Am lăsat la latitudinea elevilor înscrierea, le-am trezit doar curiozitatea, dorinţa de a se implica într-un proiect al şcolii şi al comunităţii. S-au înscris iniţial spre 40 de elevi, apoi grupul s-a extins până la 48, adică toţi copiii din clasele V-VIII de la Şcoala Gimnazială din Panaci”, povestește coordonatorul elevilor, Mirela Verdeșescu.
După mai multe întâlniri în care au învățat, în joacă, să lucreze în echipă și să analizeze comunitatea în care trăiesc, copiii au început să gândească primul lor proiect. Și s-au oprit la cea mai evidentă, dar abandonată comoară a localității: izvoarele cu apă vie. La început au identificat cinci astfel de izvoare, despre care știau că sunt secate sau colmatate și au programat o vizită, în teren, alături de primarul localității, Vasile Cozan. S-a întâmplat pe 23 aprilie 2018, de Sfântul Gheorghe, așa că s-au gândit să boteze izvoarele cu numele sfinților care patronează bisericile și mănăstirile din comună.
După vizita în teren, copiii s-au împărțit în grupuri de câte 5-6, fiecare grup luând în grijă câte un izvor, pentru care să facă proiectul de reamenajare. Au curățat și decolmatat izvorul, au făcut analiza apei, au înfrumsețat zona. Și când și-au dat seama că banii de sămânță primiți de la Fundația Noi Orizonturi nu le ajung pentru tot ce vor să facă, au început să strângă bani de la cunoscuți și firme din comună. În scurt timp au adunat 2.000 de lei dar – mai mult decât atât – au trezit interesul oamenilor pentru proiectul lor.
Copii din clubul Green IMPACT Panaci, alături de doamna profesoară Mirela Verdeșescu, amenajând unul dintre izvoare.
Activitatea propriu-zisă de amenajare a izvoarelor s-a desfăşurat în Săptămâna Altfel, organizată la şcoala din Panaci în mai 2018. Pe lângă elevi, în acţiune au fost implicaţi părinţi, angajaţi ai Primăriei şi oameni din comunitate. Iar cei care ajungeau să afle de proiect veneau cu alte şi alte propuneri – “mai e un izvor şi lângă mine, hai să îl amenajăm”, “domnule primar, hai că mai ştiu unul, să-l facem şi pe ăla”.
Aşa s-a ajuns ca, de la cele cinci izvoare identificate şi propuse de elevi, să fie amenajate 17 izvoare din toată comuna, pe parcursul a două săptămâni. La final, peste 200 de oameni au sărbătorit reușita proiectului, participând la o expoziţie cu fotografii din proiect şi la sfinţirea izvoarelor.
Aici puteți viziona un reportaj realizat cu această ocazie de televiziunea națională. Elevii s-au gândit să propună și un traseu turistic de aproape 60 de km care să unească izvoarele, promovat prin intermediul unei hărți instalate la intrarea în localitate, cu informații despre localizare și compoziție chimică.
Iniţiativa elevilor a depăşit cu mult nivelul de “proiect şcolar”, atât ca impact cât şi ca buget – a fost evaluat la peste 10.000 de lei, la final. Mândru de realizarea elevilor din comuna sa, primarul din Panaci, Vasile Cozan, a decis să ducă ideea la următorul nivel şi să transforme proiectul într-un brand al comunei – la intrarea în comună a fost amplasat, în aceeași vară, un panou uriaş pe care scrie “Bine aţi venit pe Tărâmul Izvoarelor”.
Așa vă întâmpină acum comuna Panaci
„Este cel mai frumos proiect social pe care l-am avut în 20 de ani. S-a început de la copii, au apelat la noi ca şi administraţie să-i ajutăm cu materiale, am sunat la constructori şi toate echipele de constructori au participat, n-a fost niciunul să zică ‘nu’. Şi fiecare are alt design, aşa că a fost şi o întrecere între constructori – să facă fiecare ceva deosebit. Au fost implicaţi şi părinţii, dar şi persoane care nu au nicio legătură cu şcoala, doar au văzut acţiunea şi au venit să dea o mână de ajutor”, a spus el, precizând că proiectul a inspirat și comunele învecinate să pună în valoare izvoarele de pe teritoriul lor: “Am văzut la Poiana Stampei că au amenajat patru izvoare, după ce am avut noi ideea. Ei au posibilităţi materiale mai multe, le-au făcut mai grandioase, aşa…”
Nici pandemia nu a reușit să-i descurajeze pe tinerii din Panaci, care, în toamna anului trecut, au pus la punct un traseu virtual, „Hai-Hui pe Tărâmul Izvoarelor de la Panaci”, pe platforma Questo. În acest fel, ei oferă turiștilor care vor să-i viziteze în grupuri restrânse și cu respectarea regulilor de distanțare și protecție, șansa de a descoperi izvoarele de apă vie prin intermediul unui joc virtual interactiv. Pe lângă izvoare, pe traseul gândit de copii sunt incluse şi două biserici, dar şi fabrica de apă minerală, care este în inima Panaciului. Turiștii au astfel ocazia să afle mai multe legende locale, inclusiv povestea lui Panac, cel care dă numele comunei.
Când vizitați acum Panaci, descărcați aplicația Questo și parcurgeți traseul realizat de o mână de copii și tineri
Este remarcabil felul în care un proiect lansat aparent dintr-o joacă a ajuns să redefinească și să dea sens unei întregi comunități. Mai mult decât atât, oamenii și-au recăpătat încrederea că din urmă vin generații care, picătură cu picătură, sunt capabile să schimbe România în bine.
Articol realizat de Elena Nicolae
GreenIMPACT este programul de învățare în care tinerii (13-18 ani) dezvoltă competențe necesare într-o destinație ecoturistică participând la activități de explorare a patrimoniului local și de planificare de proiecte de valorizare a lui în activități benefice ecoturismului. Proiectele tinerilor primesc finanțare pentru a-le pune în practică, contribuind astfel direct la valorificarea patrimoniului local. Romanian American Foundation este, din 2016, partenerul strategic al Fundației Noi Orizonturi pentru dezvoltarea programului Green IMPACT.