Photo credits Orășeni Deal
Multe tradiții și obiceiuri care trezeau suflul satelor în vremurile de mult trecute sunt legate de acest eveniment.
O diversitate de interpretări, jocuri și cutume erau puse în scenă, în funcție de specificul local al zonelor tradiționale din România.
Din nefericire, în ultima vreme Dragobetele a fost înlocuit de ”Ziua îndrăgostiților”, o sărbătoare împrumutată și mult mai comercială.
De aceea, vă invităm să redescoperim împreună ceea ce ne aparține – sărbătoarea de Dragobete.
Mult succes în îndeplinirea provocărilor lansate!

Vă invităm și pe voi să învățați să înfăptuiți o păpușică și să o oferiți în dar celor pe care îi iubiți.
Pași de făcut:
1. Pentru această provocare vei avea nevoie de următoarele materiale: ață PNA, carton, foarfece. Procură-le din timp.
2. Se pregătește o bucată de carton 15 cm/ 5 cm. Se înfășoară ața de jur împrejurul lungimii cartonului cam de 25 – 30 de ori.
3. Se înlătură cu grijă cartonul, iar cu o ață de altă culoare se leagă/ delimitează componentele corpului, astfel încât să obținem o păpușă fetiță sau băiat.Se taie capetele pentru a realiza rochițe (dacă este fetiță).
4. De Dragobete, oferiți păpușa în dar unei persoane iubite.
Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.