loader image
Țigle și istorie
Fotografie Ovidiu Cozma
Cunoaștem imaginile satelor românești de pe dealuri. Multe acoperișuri minuscule ce se pierd în peisaj, căciulițe maronii, cafenii,roșietice, țuguiate sau mai plate, care acoperă casele satului.

În Transilvania, în Apoș, și astăzi se mai fabrică cărămidă și țiglă așa cum se fabrica pe vremuri: calul ajută frământarea lutului, lut care apoi se lucrează cu mâna și se așează în matrițe. Odată dată forma țiglei, aceasta este pusă la uscat pentru două săptămâni și apoi coaptă pentru trei zile într-un cuptor imens de cărămidă. După aceea, țigla nu mai are nevoie decât de o casă pe care să se așeze.

Un asemenea proces asiduu nu se poate face fără dragoste așa că de multe ori, pe acoperișurile caselor vechi, se găsesc țigle inscripționate: găsim data în care a fost făcută, numele meșterului, sau poate doar însemne: o floare, un cocoș, soarele. Țiglele vin și sub mai multe forme, iar misiunea aceasta propune să ne ascuțim privirea și să observăm ce șade pe acoperișurile caselor din satul nostru.

Mai multe detalii

Misiunea aceasta propune realizarea unei planșe de prezentare a identității satului prin țigle. Pentru a îndeplini misiunea, trebuie să vă pregătiți să străbateți satul cu ochi ascuțiți și un carnețel cu creion.

Uitați-vă atenți la acoperișurile caselor pe care le întâlniți. Ce fel de țiglă au? Desenați forma țiglei în carnețel și notați-vă culoarea ei. Uitați-vă dacă are pete, dacă se vede că a trecut mult timp de când a ajuns pe acel acoperiș. Fiți atenți și la coamele acoperișurilor, cum arată țigla de coamă? Credeți că au fost făcute tradițional, ca la Apoș, sau au fost cumpărate din magazin?

Dacă vă întâlniți cu proprietarii, întrebați-i cât de veche este țigla de pe casele lor. Întrebați-i dacă au găsit vreodată inscripții sau desene pe țiglele de pe acoperiș. Rugați-i să vă spună povestea acoperișului caselor lor. Notați informațiile interesante pe care le primiți în carnețel.

La finalul explorării, aruncați cu toții un ochi peste informațiile adunate. Care e cel mai „popular” model de țiglă din satul vostru? Ce informații ați aflat despre vechimea acoperișurilor, ați aflat despre mesaje ascunse în țigle? Puneți apoi toate aceste informații pe o planșă A3.

Felicitări! Tocmai ați realizat planșa de prezentare a țiglei satului vostru!

Păstrează planșa de prezentare a țiglelor din sat și fă-i o fotografie pentru portofoliu tău online.
[categories]

Program al Fundației Noi Orizonturi. Designed by Node.